luni, 26 octombrie 2015

Prostituția umană

Astăzi discutăm despre prostituție. Și nu mă refer la sex contra unei sume de bani, activitate simplă,
de troc cu beneficii de ambele părți, ci aduc în peisaj prostituția umană. E omul care pentru a-și urmări un interes  se preface, mimează ceva.. prietenie, iubire, încredere, sentimente frumoase la bază, dar folosite în mod fraudulos. Diferența dintre prostituția practicată prin sex și cea umană e ca în cea de-a doua ipoteză tot timpul cineva iese pe minus și cineva pe plus la final.
Văd prostituție omenească peste tot.  De la cazul femeii care se mărită pentru a avea o mașină mai bună și o casă mai mare cu un libidinos, la angajatul care  își “scuipa” colegii în ochii șefului pentru a se ridica în funcție sau la femeia și mai nou bărbatul care profitând de farmecul personal face rost de mai multe contracte.
Recunosc că inevitabil și eu poate mi-am lăudat mama cândva pentru că îmi doream mult un anume cadou sau am zâmbit profesorilor cu speranța că totuși nu îmi vor da cele mai grele subiecte la un examen de drept, dar de la asta până la ați confunda viața cu un scop pentru care să încerci să fi fals constant mi se pare dureros.
Situații in viață sunt și vor fi cu siguranță și adevărul dureros e ca până la urmă toți avem un preț.  S-a dus generația care se lăsa răstignită pe cruce pentru un crez și o demnitate și  îmi asum evoluția atât cu perfecțiunile cât și imperfecțiunile ei. Dar cred că ceea ce ne diferențiază până la urmă este răspunsul la intrebarea “Care este pretul tau?”
Pentru că una e ați vinde sinceritatea pe o sumă de bani și alta esă o faci  pentru suma de bani necesară salvarii vieții copilului tău.
Am auzit recent un caz în care cineva omorâse pentru 15 lei. Cred că nu e cazul de polemici privind diferența între oligofren și om normal. Prostia e o boală și trebuie tratată, nu judecată.
Vorbesc de lucruri mărunte, compromisuri pentru servicii, multe, dese și mărunte care te fac la finalul zilei când te uiți în oglindă să nu te mai recunoști. Alea te mănâncă de viu, dacă ai un gram de moralitate, pentru că există și varianta ca hrana ta, respectiv serviciul primit în mod fraudulos să te facă să pierzi aceste detalii, o vreme.
Prostituția făcută la scară măruntă te afectează în primul rând pe tine pentru că accepți ideea de sacrificiu/”mă prefac că te plac” pentru a obține ceva ce poate meriti și cu puțină muncă și o poți dobândi și fără compromis.
 Și mă întreb cum sunt văzuți de alții? Sau își aleg doar anturaje și medii sociale în care toată lumea o practică, deci s-a cutuminizat, e ok ..pentru că simplu, o curvă în bordel niciodată nu va ieși în evidență.
Moralitatea este o virtute care presupune acceptarea fatului că deși tu pornești de la start, altii și-au luat un avans de doi metrii și cu toate acestea să fi împăcat cu tine însuți, pentru că în fiecare seară în oglindă ai rămas totuși același.

Si totuși va rămâne o întrebare..  care e prețul tău?

duminică, 11 octombrie 2015

Când ai făcut tu ultima data "un bine" unui necunoscut?

Vei spune ca ai dat poate bani la cersetori, cel putin acesta e cel mai comun ajutor.
Dar eu iti propun niste variante in care in mod deplin poti spune ca i-ai fost de ajutor cuiva
1. Cred ca cel mai mare bine pe care il poti face cuiva este sa il inveti o meserie. De ce? Pentru ca ii asiguri painea pentru tot restul vietii sale. Alegi o persoana care ar vrea sa stie ceea ce deja tu stapanesti foarte bine, iti rupi din timpul tau liber si ii explici tot ce se poate pentru a deveni mai bun. Pe langa faptul ca te simti bine sa fi util cuiva, poti sa descoperi lucruri noi si interesante despre meseria pe care o ai de ani si de care esti poate putin plictisit.
2.O alta variata de ajutor este sa iti iei in vizor o familie cu copii multi ce nu prea au posibilitati financiare si sa le oferi cadouri. Biserica Catolica de exemplu tine o evidenta al acestor familii in comunitatea din Bucovina si le ofera de Craciun o cutie mare primita de la o familie din Germania in care gasesti de la sampon, cafea, paste, hainute, ciocolata, zahar vanilat, carioci pana la conserve sau crema de maini. Regula campaniei spune ca familia din Romania sa trimita inapoi celor ce i-au ajutat o scrisoare cu o fotografie cu intreaga familie in semn de recunostinta. Crede-ma oricat de multi bani ai avea nu ai refuza nici tu o cafea buna nemteasca sau niste Haribo de la mama lui. Asa ca foloseste-ti imaginatia. Te uiti la vecinii din bloc, la colegii de munca sau la cei de pe strada. Important e sa nu ii cunosti si sa nu ai nici un motiv sa ii ajuti. Efectul este garantat.
4. Daca ti se pare dificil ce iti spun, atunci apeleaza la campanii umanitare despre care sti ca sunt reale si chiar au ca si scop sa ajute pe altii. Campania Doneaza o jucarie organizata in Bucovina aduna bunuril pentru peste 1000 de copii in preajma Craciunului. Este important sa te informezi despre anumite aspecte cand alegi sa donezi unei organizatii: strang si sume de bani sau isi tin procent din donatia ta? Sunt multe asa zise ONG-uri care spun ca ajuta un om bolnav, dar defapt doar 20% din donatia ta ajunge la el. Eu personal sunt adepta lucrurilor fixe si sigure. Prefer sa aduc o cutie de ciocolate decat sa ofer 20 de lei.

3. As sugera in loc sa dai 5 lei cand vine un copil sa iti cerseasca, mai bine sa cumperi o cutie mare de bomboane la vrac de exemplu, si sa oferi dulciuri. In acest fel esti sigur ca se foloseste el si nu altcineva de pomana ta.
Știai ca dacă faci o fapta buna te simți mai bine? Acumulezi energie pozitiva!
La fel de adevărat cum, daca faci răutăți corpul se umple de stres, nervi și energie negativa!
Noi suntem obișnuiți sa ajutam pe cei ce îi iubim..și mai rar sau deloc pe cei fata de care nu ne leagă nimic pentru asociem binele cu serviciu contra serviciu.

miercuri, 7 octombrie 2015

De 10 ani pe drumuri!




Deși conduc de ani de zile, trenul a rămas o constantă. Pe la începuturi îl foloseam dacă mergeam la mare în tabăra,  așa ca era asociat cu drumul meu spre libertate..și bineînțeles,  întotdeauna cu o piesa de la Vama Veche pe fundal.
Apoi, erau dățile "o dată/de doua ori pe luna" timp de 5 ani de facultate si master în care traseul Cluj-Suceava era un fleac.
 Și apoi am inceput cu zâmbetul pe buze un drum mai pentru profesioniști,  ca doar deh capătă și omu experiența, un drum de București.. ce pornea fix de unde se agăța harta în cui, adică din Radauti. Pe ăsta l-am bătut în toate modurile posibile și imposibile..uneori și la 2 zile, ziua sau noaptea, cu masina..sau cel mai des cu trenul. Am ajuns sa știu de înainte în funcție de locul de pe biletul de la vagon de dormit dacă voi dormi in patul de sus sau nu.
Fac drumuri de 10 ani pentru ca vreau mai mult, nu pentru ca îmi place intotdeauna. Pentru ca indiferent de cine ești și unde te-ai născut poți îndeplini orice vis atâta vreme cât crezi în el și muncești suficient.
Și de fiecare data când plec mă întreb....oare unde voi rămâne pana la urma?