Fost-am student!

Azi a fost ultima zi de curs din viaţa mea!!!

17 ani m-am trezit dimineaţa, am mers la şcoală, la liceu, la facultate; am învăţat despre clima din Congo, literatura chinezilor, poeziile francezilor. Dar cel mult despre români.

Tipul de public şi consumul mass-media din România ori despre drept cu averea morţilor şi pedepsele infractorilor.

Cel mai tare m-a dezavantajat pe parcursul facultăţii apartenenţa României la Uniunea Europeană pentru că am fost nevoită să ştiu toate formaţiunile şi proiectele intracomunitare încât am memorat toate găurile din tavan pe care le priveam disperată 3 zile înainte de examen cică cu scopul de a reproduce cu voce tare materia.

Întotdeauna am considerat că jurnalismul e pasiunea mea căci sunt ascultată cu atenţie indiferent de cât de mult detaliez informaţia, iar datorită talentului oratoric şi a poveştii frumos elaborate îl făceam şi pe profesor să uite ce m-a întrebat. Glumesc, dar un sâmbure de adevăr există şi aici.

Bine am spus într-un moment de maturitate Bahică: "În viaţă am fost masochistă - mi-am ales jurnalismul şi dreptul; întotdeauna relative pentru că deşi ai dreptate poţi să nu fi luat în seamă".

Jurnalismul a fost şi va fi o pasiune, iar cum în genere patimile trebuie întreţinute financiar, am studiat dreptul. Pardon, am studiat dreptul la Babes-Balyai. După principiul detaliile fac diferenţa, această facultate a fost singura entitate din viaţa mea faţă de care am zis după doar 1 an - că nu-mi pun mintea cu ea şi o las în pace. (frază rar întâlnită în rândul moldovenilor)

Dar cum depresia la femei se tratează cu un shopping şi vreo 2 petreceri, am revenit erou pe scena teatrală, ţipând cu voce tremurândă, parţial răguşită de la karaokele de cu seară "Dar ce mă face pe mine o carte de 700 de pg??"

Şi uite aşa mi-am jurat fidel 4 ani la rând că o să citesc materiile treptat din timpul anului. Ba mai mult m-am motivat cumpărându-mi markere colorate plănuindu-mi să le folosesc pe toate.

Dar experienţa studenţească mă determină să spun că planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg, iar dacă ai trăit ca un jurnalist (veşnic prezent la inaugurări de cluburi, puburi, cafenele) nu poţi peste noapte să te transformi într-un mic şi pufos şoricel de bibliotecă.

Şi ajungi în sesiune de-ţi pui cu patimă speranţa în pastile de memorie aşteptând să-şi facă efectul într-o oră; de preferat a nu se pierde vremea învăţând până îşi face efectul pilula.

Aşa încât mă bucur că am fost student, dar presus de cuvinte imi este bucuria că de azi incepând nu mai sunt.

Iar dacă ar fi să fac un review cu privirea in tavan aş spune că din 5 ani de Cluj amintirile mi-s următoarele: prietenii vechi şi noi, oamenii cu care m-am intersectat, petrecerile în cluburi, serile în bucătărie imbibate cu poveşti, iar ca background prezenţa mea la curs ce de altfel îmi ocupa 2/3 dintr-o zi.

Pe semne că nu mi-am irosit timpul, deşi o dată la 3 luni am încercat să înrobez o carte de 700 de pg amplasând-o ba în creierul mare, ba în creierul mic!!