Imi place sa observ ca ceea ce ne leaga pe noi oamenii, de fapt ne desparte.In basmul omenirii toti suntem oameni si atat.Ajunge sa fie singurul lucru, practic, care aduce in minte ideea ca suntem la fel.
Pentru ca fiecare are o existenta personala, in care participa constient sau nu.
Ce greu e sa-ti destingi drumul spre casa, cand trebuie sa treci prin o multime de oameni.
Probabil acelea sunt momentele critice, cand observi din gesturile si privirile fiecaruia ca are o viata a sa, un scop, o nevoie, o slabiciune.
Si tot probabil ajungi sa crezi ca viata ta are un scop insignificant, o nevoie optionala si o slabiciune prea puternica fata de a celorlalti..pe care ii vezi.
Iar prin toate astea devii partas la alte vieti..cu care alegi daca vrei sa ti-o unesti pe a ta. O viata leaga pe alta si atat.
Indiferent de situatia de ansamblu, de masura cu care o alta viata te-a influentat, ceea ce reprezinta existenta personala ramane.
Moartea te afecteaza direct, iar esecurile si realizarile tale sunt simtite cu o alta intensitate, intelese altfel. Cu intensitatea existentei tale personale.
Credem ca de la nastere, viata noastra este legata de o familie, iar apoi ne legam de alta pe care ne-o facem singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu