Caut siguranta fara a oferi vreun credit.
Orice om care isi doreste ceva nou si frumos in viata plateste. La banca rate pentru o casa, la job performanta pentru o prima,.. si tot asa.
Am in minte o mie de dorinte, dar ma intreb ..cu ce voi garanta?
Ca nu pot promite ca o sa imi doresc si anul viitor pe vremea asta ce acum divinizez, dar in schimb cer credinta eterna.
Daca intrebi un cuplu casatorit "Ei, si cum e ?" " ...a pai e bine, ai stabilitate. Il gasesti acasa, te asteapta..e acolo. E al tau si e acolo" Iar daca ii intrebi cum ar fi sa se trezeasca maine singuri, brusc isi pierd echilibrul. E firesc, suntem oameni si adaptarea ne-a facut sa depindem de cafeaua bauta impreuna dimineata, mai mult decat dependenta de cofeina in sine.
Ajungem la ideea ca o relatie provoaca o dependenta, caci stabilitate este doar in imaginatia noastra; sentimentele nu vor fi niciodata clauze contractuale imposibil de incalcat.
Cum e viata cand nu ai ceva stabil? Si totusi..ce inseamna stabilitate? un copil, o casa construita impreuna, o rata la banca impartita frateste? ..din ce stim toate se pot imparti si nimic nu ramane vesnic ''un intreg'' ..fara voia noastra. Totul e sa ceri sa fi singur!
Realitatea e nu poti fi sigur pe nimic; nici macar pe tine.. ce pasiuni noi vei avea, ce job vei schimba, ce religie vei imbratisa, ce principii vei demonta, in ce orase te vei muta. Si atunci..intreb.. ce pretentii sa mai ai de la celalalt? Nu poti garanta ce vei face tu cunoscandu-ti toate gandurile ce te fulgera minut cu minut, cum ai putea sa ''fi sigur'' pe altcineva?
Aduni cuvinte spuse cu emotii la inceput, sentimente, strazi batatorite impreuna, ani cu seri povestite, planuri despre nepoti impartite, amintiri despre nasterea, apoi nunta copilului ca mai apoi ...puf.. sa le dai delete.
Siguranta
Sunt convinsa ca de fiecare data cand creierul este fortat sa stearga din procesor imaginea celuilalt din tabloul '' de craciun'' ...sufera grave leziuni. Se spune ca dupa moartea unui membru al familiei, divortul/despartirile sunt cele ce ne agraveaza cel mai mult interiorul. Iar noi, ignoranti am ajuns sa privim acestea ca pe un dat, o expectanta fireasca, doar ''deh...trecura vre-o 6 ani de comuniune..era de asteptat sa se plictiseasca si sa isi gaseasca pe altu/alta''.
Poate fi oare o persoana ''suficient'' pentru tine?
..sau faptul ca ti-ai petrecut o perioada, chiar si scurta, dar frumoasa sa fie suficient pentru a investi si cu sufletul intr-o relatie cu un om?
