vineri, 13 iunie 2014

Suntem la fel.Te voi iubi sau urî?






Intotdeauna am fost de parere ca lucrurile bune si durabile se fac in timp..ca evaluarea obiectiva si o detaliata introspectie sunt calea spre micsorarea marjei de eroare. Ca oamenii se nasc, traiesc si mor egoisti. Ca se formeaza cupluri doar pentru a avea spatele asigurat pe front deschis. Ca un ajutor trebuie sa fie rambursabil in timp. Ca se atrag oamenii cu caractere diferite pentru ca e esential ca unul sa dea si unul sa primeasca; unul sa conduca si unul sa se supuna.

Ca o buna relationare a doi oameni este direct influentata de nivelul de experiente acumulate, de numarul de carti, orase si tigari fumegate. Credeam ca atractia este justificata de necunoasterea, iar timpul nu va  face decat sa o aboleasca. Nu cunosteam o persoana mai pragmatica, egoista si totusi mai stabila in vise si dorinte..

Nu credeam ca pot exista, intelege si atrage 2 oameni care sa gandeasca, sa vorbeasca si sa isi doreasca acelasi lucru.
Banuiam ca nu exista speranta, daca nu ai puterea de a anticipa macar ziua de maine cu celalalt. Ca nu poti sa iti doresti ceea ce deja primesti. Ca naturaletea si sinceritatea, ieri vazute de altii drept un defect pot deveni astazi cele mai mari calitati.

Ca simpla respiratie a celuilalt sa nu fie doar suficient, ci tot ceea ce ai nevoie.
Si culmea e ca ..nu imi pare ca exagerez

pentru ca am cunoscut ce inseamna sa traiesc prin celalalt fara a fi acolo.